Septembrie, 2009
Civilizaţia romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote. Cartex, 2008
Civilizatia romanului https://archive.org/details/civilizatia-romanului-2008-full-text
O carte de felul Civilizaţiei romanului de Mirela Roznoveanu e un fenomen rar în zilele noastre, cînd specialistului i se reclamă exhaustivitate, insă în arii de competenţă din ce în ce mai limitate. A cuprinde întreaga istorie a romanului premodern într-o perspectivă realmente universală, incluzînd pe lîngă antichitatea greco-latină, culturile afro-asiatice,de la Egipt la Sumer şi Iudeea, de la Persia la India, China si Japonia, urmărind apoi, cu metodă şi scrupul, metamorfozele şi devenirea genului în cursul mileniilor, pînă la Don Quijote – este o întreprindere pe cît de temerară, pe atît de riscantă. Autoarea, care a studiat literatura comparată şi teoria literară la Universitatea din Bucureşti şi a desfăşurat o intensă activitate de critică literară între anii 1970-1990, colaborînd la principalele reviste culturale ale ţării, a muncit 25 ani ca să-şi realizeze proiectul ; a publicat un prim volum în 1983(ed.Albatros), un al doilea, în 1991 (Ed.Cartea Românească) iar după emigrarea în Statele Unite (1991), a dat o versiune larg remaniată şi adăugită,într-un singur volum, de 680 pagini, format mare, în 2008 (Ed.Cartex).
Cele 14 capitole în care e divizată cartea ne fac cunoştinţă, pe rînd, cu principalele forme romaneşti, caracteristice marilor arii de cultură ale umanităţii. O simplă examinare a sumarului ajunge spre a ne da seama de orizonturile largi ale studiului şi, în consecinţă, de enormele dificultăţi de informaţie, limitare profesională şi comprehensiune a alterităţii, cu care a trebuit să se confrunte autoarea. E neîndoielnic că orice capitol, cel despre romanul arab al lui Antar ori cel japonez, creat de nobilele, instruitele şi rafinatele doamne de la curtea imperială din Kyoto, în proximitatea anului 1000, poate fi nuanţat, contrazis într-una sau alta din afirmaţiile sale ori, îndeosebi, completat de specialistul culturilor respective.Totuşi, pe cît pot judeca prin prisma unui control de validitate în sfera propriei mele competenţe, autorea se înscrie mereu în hotarele consensuale ale cunoştinţelor pe care le posedăm azi. Incursiunile în diversele civilizaţii au la bază o selecţie rezonabilă a datelor factuale şi a monumentelor literare, sprijinită pe o bibliografie nu doar etalată spre a lua ochii, ci parcursă metodic, adusă la zi, asimilată şi orientată prioritar spre sursele esenţiale. Chiar pentru specialistul erudit, suveran în sectorul său de muncă dar profan în celelalte, ca să nu mai vorbim de cititorul de formaţie mijlocie cu curiozităţi intelectuale, contactul cu o asemenea viziune globală, transversală, interdisciplinară, e extrem de stimulativ şi infinit profitabil.
De notat că autoarea denumeşte formele romaneşti de care se ocupă prin conceptul de „arhitectură epică”, suficient de generos, deci de incluziv, dar şi de explicit, deci de lizibil, pentru a permite studierea nu doar a romanului, ci şi a nenumăratelor varietăţi care-l preced ori cu care îşi interferează dezvoltarea, cum ar fi epopeea,călătoria iniţiatică, mitologia, textele biblice, într-un cuvînt, orice modalitate coerentă de a povesti despre oameni şi zei, iubire şi moarte, natură şi eternitate, despre păcat, suferinţă şi răsplată, despre înălţarea şi prăbuşirea împărăţiilor ş.a.m.d. Terminologia adoptată evită chestiunea oţioasă de a şti ce este şi ce nu este „roman”, discriminare greu, dacă nu imposibil de făcut în epocile primitive, de confuzie şi hibridizare. E adevărat că dilatarea conceptuală foarte permisivă introdusă de „arhitectura epică” schimbă unele cutume bine încetăţenite şi, cel puţin în prima clipă, ne surprinde, mai ales cînd e vorba de Biblie ori de Confesiunile lui Augustin.Cine ar putea însă contesta îndreptăţirea autoarei de a modifica parametrii noştri de lectură, într-un spirit, cel puţin incitant şi plauzibil ? De vreme ce tendinţa actuală e de a estompa rolul esteticului în definirea literaturii (dovadă că acceptăm jurnalul intim şi corespondenţa, refuzate pînă mai ieri ca aparţinînd documentarului) nu există niciun motiv principial care să ne oblige să respingem o încercare reuşită de a o rupe cu vechile exclusivisme.
O atenţie deosebită e acordată ambianţei culturale în care se înrădăcinează arhitecturile epice, în ideea că a le înţelege deplin statutul şi funcţia depinde de escaladarea propriei noastre viziuni despre lume, de deplasarea în spirit spre imaginarul diferit al altor vîrste mentale, unde stăpînesc alte credinţe religioase,alte idei moral-politice,alte modalităţi de a reprezenta frumosul. Pe acest teren, autoarea se străduieşte să ofere o documentare amplă şi actualizată asupra naturii şi caracteristicilor dominante ale diverselor culturi. Pagini dintre cele mai atractive sînt dedicate astfel concepţiilor filozofice, estetice, politice etc. dar şi simbolurilor, limbajelor, arhetipurilor şi reciclării lor în marile opere de creaţie. Această excelentă deschidere spre culturologie e stimulată şi stimulează, la rîndu-i, o adevărată eflorescenţă comparatistă.Cititorul e surprins şi vrăjit cînd află, de pildă, că ideea vieţii ca vis ori ideea vieţii ca spectacol, atribuite curent artei baroce a secolului al XVII-lea, sînt ambele prezente încă în Ramayana, cînd e pus în faţa contrastului dintre funcţia timpului în epica vedică ori greco-latină şi cea orientală ori cînd e introdus ca martor în procesul fără sfîrşit al circulaţiei şi metamorfozelor temelor, motivelor, ideilor, tehnicilor narative ale arhitecturilor epice bizantine. Mijlocirea participării la fascinantul dialog al culturilor, urmărindu-le corelaţiile şi întrepătrunderile, cu ajutorul unei bogăţii de exemple, care de care mai semnificativ, constituie o însuşire din cele mai preţioase ale cărţii M.R. Cititorului obişnuit, sechestrat într-o existenţă îngustă şi plicticoasă, conştientizarea legăturilor care-l unesc, fără să ştie, cu strămoşi îndepărtaţi şi exotici, îi frapează spiritul, îl însufleţesc şi-l înalţă în veritabila-i demnitate umană, obturată de cotidian.
Dincolo de toate cele spuse pînă acum, ţin să subliniez că interesul central al autoarei se concentrează,cum e şi firesc,asupra prezentării şi analizei concrete,la firul ierbii,a celor mai importante creaţii epice produse înainte de Don Quijote. Cercetarea e făcută cu spirit pedagogic, fără prea multe tehnicisme, în acea manieră a abordării prietenoase a cititorului,din păcate, tot mai rară azi printre criticii terorizaţi de metode şi dezechilibraţi de creşterea exponenţială a cererii de noutăţi. Mirela Roznoveanu rezumă în linii esenţiale operele despre care vorbeşte, le exemplifică tonalitatea şi stilul prin ample extrase şi le comentează într-un discurs interpretativ colocvial, deschis, captivant, sprijinindu-se pe cei mai de autoritate specialişti, dar operînd fără ezitare şi cu propriile impresii de lector pasionat, atent la nuanţele ideilor şi la coloritul scriiturii.
In intregul ei, lucrarea e admirabila prin volumul bibliografiei, elanul speculativ, profunzimea analizelor dedicate operelor, prin larga evocare a contextelor culturale de care e legata fiinta romanelor cercetate, prin accentul personal, mereu prezent şi plin de farmec. Mirela Roznoveanu a dat criticii româneşti şi, in genere, comparatismului, o carte cum n-avem alta la noi şi sint convins ca nu prea exista modele nici in strainatate.
Încheind această succintă şi cu totul imperfectă prezentare, ţin să subliniez că ea nu s-a voit o exegeză, ci doar o atragere de atenţie asupra unei cărţi mai mult decît merituoase, argumentînd necesitatea de a i se oferi cea mai largă expunere.
Paul Cornea
Paul Cornea este profesor asociat la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti şi unul dintre cei mai importanţi interpreţi ai fenomenului literar (critică, teoria şi istoria literaturii, comparatism) din România. In 1990 a devenit secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale iar între 1990 şi 1993 a fost decan al Facultăţii de Litere a Universitatii din Bucuresti. In prezent este Presedintele Asociatiei de comparatistica si teorie literara din România.
Bucuresti, Septembrie 2009